miercuri, 3 martie 2010

De ziua femeilor

ZGOMOT, zgomote - rotile autobuzului se aruncau in gropile asfaltului cu bucuria cu care plonjezi in mare, aruncandu-te de pe dig. Geamurile stropite de norouiul drumului vibrau energic, usile scartaiau a planset surd de copil care nu stie sa inoate iar compostorul galben era in greva, militand pentru vremuri mai bune.
In spate, pe unul din scaunele galbene un baiat mesteca o guma asa cum te invata la scoala, in spate, pe terenul de fotbal. Bucata alba strivita se misca de pe o masea pe alta, cu zgomotul pe care il face o pereche de slapi cu care elergi prin ploaie. Se oprea din cand in cand in caninii ranjiti ai tanarului care o lasau sa priveasca pe geam.
"Am luat sapte la lucrare", "I-am zis doar sa nu ii spuna el primul, dar ea proasta nu m-a ascultat", "Am gresit ca am inceput cu o nota inaintea lui", "Ce-ai mancat azi la gradinita, mamica?". Toate se amestecau in cutia de tabla care se oprea cu scartait de roti la semafor. "Femeile si traficul. Nu stiu de ce le lasa sa dea de carnet. Ce sa faca ele cu carnetul? Uite la blonda asta. " Cei doi barbati radeau zgomotos in spate. "Bai, BAAAII asta nu pune frana..BAAAIII opriti! Opreste FĂĂĂ!" POC
Pentru cateva secunde a fost liniste.

2 comentarii:

  1. Looks like you need a superhero to take you home in a stylish and easier way.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca m-ai cunoaste ai sti ca niciodata nu am ales calea usoara.

    RăspundețiȘtergere