TRAFIC - de usturoi mai exact. Pornisem de la ideea cum ca la vama trebuie sa se intample de fiecare data ceva. Si s-a intamplat. De data asta nu am mai ramas cu bagajele in drum cu ochii in praful iscat de autocarul care a plecat fara prea multe resentimente. Acum am reusit sa trecem. "Bun, am zis, inseamna ca m-am inselat."
La intoarcere insa s-a intamplat inevitabilul. Dana a privit cu ochi de copil vamesul. "Nu puteti trece pe joc." Verdictul tanarului imbracat in haine verzi ne-a facut sa radem fortat ca cei care afla ca mai au de stat la spitalul de nebuni. Dupa o ora, ne-a luat din intuneric un moldovean si am pornit inapoi. Nu ne-am intorc pana ce nu s-a umplut masina cu usturoi. Sub bancheta, la picioare, sub coate si poate si in loc de airbag, usturoiul ne-a inundat narile si ne-a imbacsit hainele.
Am coborat la vama si am urcat rapid intr-o Dacie 1310 dupa care am luat un Volkswagen (parca) care ne-a condus pe ritm de vioara pana in fata blocului.
Trafic e atunci cand trebuie sa treci prin patru masini pentru a ajunge dintr-o tara in alta.
luni, 2 noiembrie 2009
joi, 1 octombrie 2009
Little miss sunshine, varianta urbana
Concurs, concursuri - de miss si mister mai exact. Anul acesta RATB organizeaza cea mai mare competitie dedicata tinerilor, angajatilor de toate varstelor si pensionarilor. Toata lumea participa o data ce a platit taxa de inscriere, mai exact 15 sau 25 de mii, dupa caz. Preselectia are loc de la 7 dimineata pana la 10 seara in fiecare zi si in fiecare statie. Juriul este format din toti angajatii RATB, soferi de maxi-taxi din alea galbene si rapide ca puii din gradina bunicii.
Sistemul de jurizare e simplu. Distractia incepe de la a treia statie cand soferul se intoarce si arunca o privire la ce a cules din statiile precedente. De mai vede doua scaune goale, deschide usa si striga "Urca doua persoane. Domnisoara in alb si tu mamaie ca te doare mana de la plasele alea. Si atat. N'auzi mai da-te jos, asteapta-l pe urmatorul." Premiul e un loc pe scaunul care scartaie si te zgaltaie la fiecare denivelare.
Problema e ca in capat la Copou nu mai ramane nici un finalist. Au coborat toti in graba, multumind de zeci de ori soferului pentru alegerea facuta.
Sistemul de jurizare e simplu. Distractia incepe de la a treia statie cand soferul se intoarce si arunca o privire la ce a cules din statiile precedente. De mai vede doua scaune goale, deschide usa si striga "Urca doua persoane. Domnisoara in alb si tu mamaie ca te doare mana de la plasele alea. Si atat. N'auzi mai da-te jos, asteapta-l pe urmatorul." Premiul e un loc pe scaunul care scartaie si te zgaltaie la fiecare denivelare.
Problema e ca in capat la Copou nu mai ramane nici un finalist. Au coborat toti in graba, multumind de zeci de ori soferului pentru alegerea facuta.
Timpul are rabdare
AMINTIRE, amintiri - traim pentru a le aduna, pentru povestile pe care le spunem in trei cuvinte pe mess sau pentru peretii nostri nevaruiti de pe Facebook. Le adunam ca pe niste cioburi de sticla necioplite dar colorate si speram ca la sfarsit vom avea ce lasa in urma. Vrem sa se spuna despre noi ca am fost buni, marinimosi, profesionisti, descurcareti, ca am fost. In sase ani am reusit sa aflu ce se va spune despre tine. Astazi va spun doar inceputul unei povesti care se va termina undeva peste 60 de ani sau poate mai mult.
Am plecat pe jos la Hadambu, am chiulit o singura data, am mers pe scurtatura aia care ne-a pierdut in orasul in care stam de 21 de ani si am dormit in boxa. Te-am auzit cantand prima data la karaoke, te-am vazut plutind cu capul in apa si dansand pe muzica rock. Ai inceput o poveste care va fi cea mai colorata din folderul meu cu amintiri. Tu m-ai invatat ca timpul e relativ, ca planurile nu isi au mereu rostul, ca totul se poate face cu rabdare. De asta, astazi dau zilele inapoi si iti spun La multi ani Geanina!
Am plecat pe jos la Hadambu, am chiulit o singura data, am mers pe scurtatura aia care ne-a pierdut in orasul in care stam de 21 de ani si am dormit in boxa. Te-am auzit cantand prima data la karaoke, te-am vazut plutind cu capul in apa si dansand pe muzica rock. Ai inceput o poveste care va fi cea mai colorata din folderul meu cu amintiri. Tu m-ai invatat ca timpul e relativ, ca planurile nu isi au mereu rostul, ca totul se poate face cu rabdare. De asta, astazi dau zilele inapoi si iti spun La multi ani Geanina!
luni, 21 septembrie 2009
Cum am ratat sfarsitul lumii
SFARSIT – pe 09.09.2009 m-am trezit la 7. Am ajuns la radio, am intrat in emisie, m-am asezat pe scaun si cand sa citesc ziarele, metodic, in ordine alfabetica, ce sa vezi? Aflu de la piticuxxx ca e sfarsitul lumii. Ridic o spranceana, accesez linkul trimis si vad scris cu litere mari: “azi, 09.09.2009 ar fi trebuit sa fie sfarsitul lumii”. Am dat stirea pe post, am facut cateva glumite cu o colega, m-am gandit ca ar fi cam peste mana sa vina Apocalipsa acum, cand a reaparut pe piata REDD’S si cand inca mai este cald afara, dar in pana la sfarsitul zilei am uitat.
Mi-am adus aminte azi ca in urma cu 11 zile ar fi trebuit sa fie sfarsitul. Pe Elodia insa nu am uitat-o nici o clipa.
PS: nu garantez corectitudinea id-ului de mess mai sus mentionat. Nu va recomand sa il bagati in lista de prieteni :)
Mi-am adus aminte azi ca in urma cu 11 zile ar fi trebuit sa fie sfarsitul. Pe Elodia insa nu am uitat-o nici o clipa.
PS: nu garantez corectitudinea id-ului de mess mai sus mentionat. Nu va recomand sa il bagati in lista de prieteni :)
faceva.ro
PLANGERE, plangeri - romanul are multe pasiuni. In top cinci, pe langa masini, fotbal, bere, cumparaturi (o simpla supozitie, daca sunteti de alta parere sunteti invitati sa faceti alt top) se afla si lamentatia. Si ce putea aduce Craciunul mai devreme, decat cadoul oferit de spunesitu.ro?
Site-ul este raiul nemultumitilor, un loc mirific unde mila si razvratirea impotriva sistemului sunt la ordinea zilei. Ii intalnesti pe toti aici: Hitleri care ar ucide populatia si ar face una noua, sa o ofere de-a gata, legata cu fundita rosie, generatiilor viitoare, romani care se plang ca tiganii au mai multe drepturi, elevi care cer sa li dea inapoi dreptul "de a umbla cu celulita la vedere", fara uniforme "comuniste", oameni cu frica de doctori si spitale.
Nu scapi de ei nici cand inchizi calculatorul. La televizor o voce ragusita, venita parca de sus, dintre nori te intreaba "Tie iti place tara asta asa cum a ajuns?" sau "Si tie iti e frica sa ajungi in spitalele din Romania?". Iesi din casa, iei autobuzul care inca mai pastreaza miresmele de vara ale oamenilor care folosesc dusul doar la sarbatori si dai iar peste una "Tu cat ai asteptat ultima data pentru o hartie?" "Si tu te intrebi ce faci cu diploma ta in strainatate?"
Pe site 4122 AU SPUS si 3202 au COMENTAT. Pentru ce? "Pentru ca incercam sa facem ceva. Si vom aduce oameni care te pot ajuta cu sfaturi, consultatii, indrumari. Nu mai ai niciun motiv sa taci", asa cum zic cei ce au infiintat asa-zisa campanie sociala. Ne-am saturat de sfaturi, consultatii si indrumari. Le primim de cand ne-am nascut. Nu avem nevoie de un site care sa faca acelasi lucru iar de oameni care doar se plang nici atat.
Site-ul este raiul nemultumitilor, un loc mirific unde mila si razvratirea impotriva sistemului sunt la ordinea zilei. Ii intalnesti pe toti aici: Hitleri care ar ucide populatia si ar face una noua, sa o ofere de-a gata, legata cu fundita rosie, generatiilor viitoare, romani care se plang ca tiganii au mai multe drepturi, elevi care cer sa li dea inapoi dreptul "de a umbla cu celulita la vedere", fara uniforme "comuniste", oameni cu frica de doctori si spitale.
Nu scapi de ei nici cand inchizi calculatorul. La televizor o voce ragusita, venita parca de sus, dintre nori te intreaba "Tie iti place tara asta asa cum a ajuns?" sau "Si tie iti e frica sa ajungi in spitalele din Romania?". Iesi din casa, iei autobuzul care inca mai pastreaza miresmele de vara ale oamenilor care folosesc dusul doar la sarbatori si dai iar peste una "Tu cat ai asteptat ultima data pentru o hartie?" "Si tu te intrebi ce faci cu diploma ta in strainatate?"
Pe site 4122 AU SPUS si 3202 au COMENTAT. Pentru ce? "Pentru ca incercam sa facem ceva. Si vom aduce oameni care te pot ajuta cu sfaturi, consultatii, indrumari. Nu mai ai niciun motiv sa taci", asa cum zic cei ce au infiintat asa-zisa campanie sociala. Ne-am saturat de sfaturi, consultatii si indrumari. Le primim de cand ne-am nascut. Nu avem nevoie de un site care sa faca acelasi lucru iar de oameni care doar se plang nici atat.
miercuri, 12 august 2009
Inot in ritm de tehno
MARE, mari – am un curcubeu in loc de zambet. L-am vazut intr-o zi cand soarele se pregatea sa apuna, apa era calda iar vantul incerca sa smulga umbrelutele de stuf de pe plaja. Mi l-am insusit ca despagubire pentru mirosul de alge putrezite prin care isi croiesc drum copii catre castelul de nisip de pe mal, pentru manelele care iti invadeaza visele si pentru mirosul de guvid prajit si lasat in soare alaturi de o lingura de mustar. Pentru apa murdara si oamenii pe care ii lovesti cand incerci sa fugi de un val, pentru oceanul de turisti care merg mereu inainte uitandu-se plictisiti in vitrina fiecarui magazin, pentru fetele topless care se dau cu ulei din cinci in cinci minute si pentru timpul petrecut in asteptarea snitelului.
Pentru toate astea am furat curcubeul si il port in fiecare seara cand ma duc in White Horse sa ascult muzica rock. Se uita pletosii cu tricouri cu cranii si metallica scris in sange, fetele cu rochite hippie, inflorate si lungi, cochetele in fustite roz si tocuri si debarasatorii care ma intreaba cand ma intorc in Iasi. Ma privesc si ma intreaba ce caut cu el aici printre pahare goale de Timisoreana, in intunericul terasei unde toata lumea da din cap mai ceva ca la reclama Pantene. Inca ma mai uit dupa Costinestiul din anii trecuti cu mai putine cluburi, cu lenevit fara griji pe nisipul fierbinte, cu posesoare ale ambelor piese din costumul de baie si hamsii cu lamaie. Pana atunci stau seara pe plaja si incerc sa ascult valurile. Zgomotul se pierde printre refrenuri de Connect-R si Emil Lazaria.
Pentru toate astea am furat curcubeul si il port in fiecare seara cand ma duc in White Horse sa ascult muzica rock. Se uita pletosii cu tricouri cu cranii si metallica scris in sange, fetele cu rochite hippie, inflorate si lungi, cochetele in fustite roz si tocuri si debarasatorii care ma intreaba cand ma intorc in Iasi. Ma privesc si ma intreaba ce caut cu el aici printre pahare goale de Timisoreana, in intunericul terasei unde toata lumea da din cap mai ceva ca la reclama Pantene. Inca ma mai uit dupa Costinestiul din anii trecuti cu mai putine cluburi, cu lenevit fara griji pe nisipul fierbinte, cu posesoare ale ambelor piese din costumul de baie si hamsii cu lamaie. Pana atunci stau seara pe plaja si incerc sa ascult valurile. Zgomotul se pierde printre refrenuri de Connect-R si Emil Lazaria.
sâmbătă, 8 august 2009
Ion si metamorfoza estivala
BULETIN, buletine – ceva relativ care poate fi schimbat in doar cateva ore de gandire intensa si visare profunda. De exemplu, rocesul prin care Ion Popescu devine Cristi Stelian este incredibil de simplu. Pentru inceput tragi o privire in cartea de identitate, varianta originala, si te gandesti cam ce a atras in ultimii 10 ani glumele celor din jur. Apoi treci la partea cea mai interesanta: povestea.
Ion Popescu poate renunta pentru cateva zile la biroul plin de hartiute colorate pe care sunt mazgalite cerintele sefului sau la telefoanele neobosite ale prietenei cicalitoare. Evadarea se va produce undeva la mare, intre Costanta si Mangalia iar frauda va incepe din prima secunda petrecuta pe pereon. Ion Popescu va fi un razvratit impotriva sistemului care ii subjuga zilnic dorinta nebuna de a face tot ce ii dicteaza inima. Va bea multa bere ieftina de la dozator, va manca cateva sawoarme, va mai asculta pentru ultima data Inna – Hot si va pleca la lupta. Dupa numai cateva ore de la aterizarea fortata si rapida in statiune il vei observa pe Ion intr-un bar oarecare discutand aprins cu o domnisoara cu cijmulite de iunie care aduc mai mult a mileuri de decembrie. Daca vei avea curajul de a te apropia de masa lui Ion vei auzi povestea vietii lui. Cum a incercat de mic sa isi lase parul lung si cum a reusit in clasa a patra sa faca asta cu ajutorul si complicitatea tatalui sau, directorului unei scoli de filosofie la care desigur Ion era premiant inca de la sapte ani. Incet, Ion va deveni Cristi si va abandona cu totul vederea gri de pe geamul balconului. Va renega metroul, tramvaiul si autobuzul si va spune ca merge zilnic cu bicicleta pentru a ajuta si el la lupta acerba impotriva incalzirii globale. Cat sta la soare, Ion nu are sincer nici o scapare. Isi va reveni tarziu in trenul care il va duce incet acasa si va realiza mandru ca viteazul de Cristi are cateva numere noi in agenda. Din nefericire, Ion nu a primit nici macar un pupic de adio pe obraz
Ion Popescu poate renunta pentru cateva zile la biroul plin de hartiute colorate pe care sunt mazgalite cerintele sefului sau la telefoanele neobosite ale prietenei cicalitoare. Evadarea se va produce undeva la mare, intre Costanta si Mangalia iar frauda va incepe din prima secunda petrecuta pe pereon. Ion Popescu va fi un razvratit impotriva sistemului care ii subjuga zilnic dorinta nebuna de a face tot ce ii dicteaza inima. Va bea multa bere ieftina de la dozator, va manca cateva sawoarme, va mai asculta pentru ultima data Inna – Hot si va pleca la lupta. Dupa numai cateva ore de la aterizarea fortata si rapida in statiune il vei observa pe Ion intr-un bar oarecare discutand aprins cu o domnisoara cu cijmulite de iunie care aduc mai mult a mileuri de decembrie. Daca vei avea curajul de a te apropia de masa lui Ion vei auzi povestea vietii lui. Cum a incercat de mic sa isi lase parul lung si cum a reusit in clasa a patra sa faca asta cu ajutorul si complicitatea tatalui sau, directorului unei scoli de filosofie la care desigur Ion era premiant inca de la sapte ani. Incet, Ion va deveni Cristi si va abandona cu totul vederea gri de pe geamul balconului. Va renega metroul, tramvaiul si autobuzul si va spune ca merge zilnic cu bicicleta pentru a ajuta si el la lupta acerba impotriva incalzirii globale. Cat sta la soare, Ion nu are sincer nici o scapare. Isi va reveni tarziu in trenul care il va duce incet acasa si va realiza mandru ca viteazul de Cristi are cateva numere noi in agenda. Din nefericire, Ion nu a primit nici macar un pupic de adio pe obraz
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
