A patra oara-i cu noroc

TRAFIC - de usturoi mai exact. Pornisem de la ideea cum ca la vama trebuie sa se intample de fiecare data ceva. Si s-a intamplat. De data asta nu am mai ramas cu bagajele in drum cu ochii in praful iscat de autocarul care a plecat fara prea multe resentimente. Acum am reusit sa trecem. "Bun, am zis, inseamna ca m-am inselat."

La intoarcere insa s-a intamplat inevitabilul. Dana a privit cu ochi de copil vamesul. "Nu puteti trece pe joc." Verdictul tanarului imbracat in haine verzi ne-a facut sa radem fortat ca cei care afla ca mai au de stat la spitalul de nebuni. Dupa o ora, ne-a luat din intuneric un moldovean si am pornit inapoi. Nu ne-am intorc pana ce nu s-a umplut masina cu usturoi. Sub bancheta, la picioare, sub coate si poate si in loc de airbag, usturoiul ne-a inundat narile si ne-a imbacsit hainele.

Am coborat la vama si am urcat rapid intr-o Dacie 1310 dupa care am luat un Volkswagen (parca) care ne-a condus pe ritm de vioara pana in fata blocului.

Trafic e atunci cand trebuie sa treci prin patru masini pentru a ajunge dintr-o tara in alta.

Little miss sunshine, varianta urbana

Concurs, concursuri - de miss si mister mai exact. Anul acesta RATB organizeaza cea mai mare competitie dedicata tinerilor, angajatilor de toate varstelor si pensionarilor. Toata lumea participa o data ce a platit taxa de inscriere, mai exact 15 sau 25 de mii, dupa caz. Preselectia are loc de la 7 dimineata pana la 10 seara in fiecare zi si in fiecare statie. Juriul este format din toti angajatii RATB, soferi de maxi-taxi din alea galbene si rapide ca puii din gradina bunicii.

Sistemul de jurizare e simplu. Distractia incepe de la a treia statie cand soferul se intoarce si arunca o privire la ce a cules din statiile precedente. De mai vede doua scaune goale, deschide usa si striga "Urca doua persoane. Domnisoara in alb si tu mamaie ca te doare mana de la plasele alea. Si atat. N'auzi mai da-te jos, asteapta-l pe urmatorul." Premiul e un loc pe scaunul care scartaie si te zgaltaie la fiecare denivelare.

Problema e ca in capat la Copou nu mai ramane nici un finalist. Au coborat toti in graba, multumind de zeci de ori soferului pentru alegerea facuta.

Timpul are rabdare

AMINTIRE, amintiri - traim pentru a le aduna, pentru povestile pe care le spunem in trei cuvinte pe mess sau pentru peretii nostri nevaruiti de pe Facebook. Le adunam ca pe niste cioburi de sticla necioplite dar colorate si speram ca la sfarsit vom avea ce lasa in urma. Vrem sa se spuna despre noi ca am fost buni, marinimosi, profesionisti, descurcareti, ca am fost. In sase ani am reusit sa aflu ce se va spune despre tine. Astazi va spun doar inceputul unei povesti care se va termina undeva peste 60 de ani sau poate mai mult.

Am plecat pe jos la Hadambu, am chiulit o singura data, am mers pe scurtatura aia care ne-a pierdut in orasul in care stam de 21 de ani si am dormit in boxa. Te-am auzit cantand prima data la karaoke, te-am vazut plutind cu capul in apa si dansand pe muzica rock. Ai inceput o poveste care va fi cea mai colorata din folderul meu cu amintiri. Tu m-ai invatat ca timpul e relativ, ca planurile nu isi au mereu rostul, ca totul se poate face cu rabdare. De asta, astazi dau zilele inapoi si iti spun La multi ani Geanina!

Cum am ratat sfarsitul lumii

SFARSIT – pe 09.09.2009 m-am trezit la 7. Am ajuns la radio, am intrat in emisie, m-am asezat pe scaun si cand sa citesc ziarele, metodic, in ordine alfabetica, ce sa vezi? Aflu de la piticuxxx ca e sfarsitul lumii. Ridic o spranceana, accesez linkul trimis si vad scris cu litere mari: “azi, 09.09.2009 ar fi trebuit sa fie sfarsitul lumii”. Am dat stirea pe post, am facut cateva glumite cu o colega, m-am gandit ca ar fi cam peste mana sa vina Apocalipsa acum, cand a reaparut pe piata REDD’S si cand inca mai este cald afara, dar in pana la sfarsitul zilei am uitat.

Mi-am adus aminte azi ca in urma cu 11 zile ar fi trebuit sa fie sfarsitul. Pe Elodia insa nu am uitat-o nici o clipa.

PS: nu garantez corectitudinea id-ului de mess mai sus mentionat. Nu va recomand sa il bagati in lista de prieteni :)

faceva.ro

PLANGERE, plangeri - romanul are multe pasiuni. In top cinci, pe langa masini, fotbal, bere, cumparaturi (o simpla supozitie, daca sunteti de alta parere sunteti invitati sa faceti alt top) se afla si lamentatia. Si ce putea aduce Craciunul mai devreme, decat cadoul oferit de spunesitu.ro?

Site-ul este raiul nemultumitilor, un loc mirific unde mila si razvratirea impotriva sistemului sunt la ordinea zilei. Ii intalnesti pe toti aici: Hitleri care ar ucide populatia si ar face una noua, sa o ofere de-a gata, legata cu fundita rosie, generatiilor viitoare, romani care se plang ca tiganii au mai multe drepturi, elevi care cer sa li dea inapoi dreptul "de a umbla cu celulita la vedere", fara uniforme "comuniste", oameni cu frica de doctori si spitale.

Nu scapi de ei nici cand inchizi calculatorul. La televizor o voce ragusita, venita parca de sus, dintre nori te intreaba "Tie iti place tara asta asa cum a ajuns?" sau "Si tie iti e frica sa ajungi in spitalele din Romania?". Iesi din casa, iei autobuzul care inca mai pastreaza miresmele de vara ale oamenilor care folosesc dusul doar la sarbatori si dai iar peste una "Tu cat ai asteptat ultima data pentru o hartie?" "Si tu te intrebi ce faci cu diploma ta in strainatate?"

Pe site 4122 AU SPUS si 3202 au COMENTAT. Pentru ce? "Pentru ca incercam sa facem ceva. Si vom aduce oameni care te pot ajuta cu sfaturi, consultatii, indrumari. Nu mai ai niciun motiv sa taci", asa cum zic cei ce au infiintat asa-zisa campanie sociala. Ne-am saturat de sfaturi, consultatii si indrumari. Le primim de cand ne-am nascut. Nu avem nevoie de un site care sa faca acelasi lucru iar de oameni care doar se plang nici atat.

Inot in ritm de tehno

MARE, mari – am un curcubeu in loc de zambet. L-am vazut intr-o zi cand soarele se pregatea sa apuna, apa era calda iar vantul incerca sa smulga umbrelutele de stuf de pe plaja. Mi l-am insusit ca despagubire pentru mirosul de alge putrezite prin care isi croiesc drum copii catre castelul de nisip de pe mal, pentru manelele care iti invadeaza visele si pentru mirosul de guvid prajit si lasat in soare alaturi de o lingura de mustar. Pentru apa murdara si oamenii pe care ii lovesti cand incerci sa fugi de un val, pentru oceanul de turisti care merg mereu inainte uitandu-se plictisiti in vitrina fiecarui magazin, pentru fetele topless care se dau cu ulei din cinci in cinci minute si pentru timpul petrecut in asteptarea snitelului.

Pentru toate astea am furat curcubeul si il port in fiecare seara cand ma duc in White Horse sa ascult muzica rock. Se uita pletosii cu tricouri cu cranii si metallica scris in sange, fetele cu rochite hippie, inflorate si lungi, cochetele in fustite roz si tocuri si debarasatorii care ma intreaba cand ma intorc in Iasi. Ma privesc si ma intreaba ce caut cu el aici printre pahare goale de Timisoreana, in intunericul terasei unde toata lumea da din cap mai ceva ca la reclama Pantene. Inca ma mai uit dupa Costinestiul din anii trecuti cu mai putine cluburi, cu lenevit fara griji pe nisipul fierbinte, cu posesoare ale ambelor piese din costumul de baie si hamsii cu lamaie. Pana atunci stau seara pe plaja si incerc sa ascult valurile. Zgomotul se pierde printre refrenuri de Connect-R si Emil Lazaria.

Ion si metamorfoza estivala

BULETIN, buletine – ceva relativ care poate fi schimbat in doar cateva ore de gandire intensa si visare profunda. De exemplu, rocesul prin care Ion Popescu devine Cristi Stelian este incredibil de simplu. Pentru inceput tragi o privire in cartea de identitate, varianta originala, si te gandesti cam ce a atras in ultimii 10 ani glumele celor din jur. Apoi treci la partea cea mai interesanta: povestea.

Ion Popescu poate renunta pentru cateva zile la biroul plin de hartiute colorate pe care sunt mazgalite cerintele sefului sau la telefoanele neobosite ale prietenei cicalitoare. Evadarea se va produce undeva la mare, intre Costanta si Mangalia iar frauda va incepe din prima secunda petrecuta pe pereon. Ion Popescu va fi un razvratit impotriva sistemului care ii subjuga zilnic dorinta nebuna de a face tot ce ii dicteaza inima. Va bea multa bere ieftina de la dozator, va manca cateva sawoarme, va mai asculta pentru ultima data Inna – Hot si va pleca la lupta. Dupa numai cateva ore de la aterizarea fortata si rapida in statiune il vei observa pe Ion intr-un bar oarecare discutand aprins cu o domnisoara cu cijmulite de iunie care aduc mai mult a mileuri de decembrie. Daca vei avea curajul de a te apropia de masa lui Ion vei auzi povestea vietii lui. Cum a incercat de mic sa isi lase parul lung si cum a reusit in clasa a patra sa faca asta cu ajutorul si complicitatea tatalui sau, directorului unei scoli de filosofie la care desigur Ion era premiant inca de la sapte ani. Incet, Ion va deveni Cristi si va abandona cu totul vederea gri de pe geamul balconului. Va renega metroul, tramvaiul si autobuzul si va spune ca merge zilnic cu bicicleta pentru a ajuta si el la lupta acerba impotriva incalzirii globale. Cat sta la soare, Ion nu are sincer nici o scapare. Isi va reveni tarziu in trenul care il va duce incet acasa si va realiza mandru ca viteazul de Cristi are cateva numere noi in agenda. Din nefericire, Ion nu a primit nici macar un pupic de adio pe obraz

100 de matanii pe ruta Iasi-Costinesti

TREN, trenuri – instrument de tortura fabricat in Romania. Se taraie usor pe sine gafaind de la o statie la alta si isi deschide usile automat pentru a-i inchide pe tinerii naivi cu zambetul pe buze. Fericirea de inceput de calatorie dispare o data cu fluierul locomotivei, semn ca a inceput procesul de spalare a pacatelor. Trenul e ca o zi de post negru ce iti da timp sa iti aduci aminte tot raul pe care l-ai savarsit pe timpul unui an. Acum, vara, intr-o noapte ai ragaz sa iti amintesti fiecare ora de barfa cu fetele de la servici sau gandurile pline de gelozie legate de noul prieten al vecinei de la trei.

Scaunul este construit intocmai dupa standardele europene ale caintei, prevazute cu parafa Bisericii. De plastic, ingust si albastru pentru a-ti aduce aminte ca exista viata si dincolo de compartimentul-vagon. Este imposibil sa dormi, pacatele nu iti sunt iertate cu vise. Trebuie sa fii treaz, obosit, plictisit, innebunit de muzica vecinului, exasperat de copii care nu mai adorm (doar ei nu au gresit inca cu nimic) si cu o singura intrebare in gand: “de ce”? Legat de scaun si cu alti trei colegi de suferinta incepi sa iti ceri iertare pentru tot, in speranta ca rugaciunea va fi ascultata, viteza marita iar destinatia cat mai apropiata. Insa lumina, aerul conditionat, capul care nu vrea sa stea pe umarul celuilalt si picioarele care amortesc, toate iti spun ca a mai ramas ceva nemarturisit.

Numai dupa ce ai spus tot si ai regretat si ce nu ai apucat inca sa faci, numai atunci intrevezi la rasarit Techirghiolul. Dupa ce nidistii raman undeva in urma ai scapat. Urmeaza insa si drumul inapoi spre casa. Pana atunci, pentru voi cei din Costinesti sau de oriunde de pe vre-un mal de mare: la cat mai multe pacate.

Alge verzi in pahare de suc

LENE - e cea care a castigat. Ea m-a convins sa ma trezesc in fiecare dimineata cu mult dupa ce vecinele de la parter au terminat barfa de cafea, sa nu imi scot inca hainele din valiza si in general sa nu fac nimic interesant de mentionat. Ceea ce ar trebui sa stie cei care, ca si mine urmaresc atent viata oamenilor pe facebook (da, la voi ma gandesc nu incercati sa va ascundeti) este ca plec la mare, in minunata lume a Costinestiului, republica democrata a manelei si shawormelor.

Desigur deplasarea este in interes de serviciu. Va astept sa cititi Opinia pe plaja de preferabil dupa ce v-ati dat cu ulei si inainte de a bea a zece bere. Dupa cum v-am obisnuit si in anii trecuti, de aveti cuvinte de lauda sau pahare de vin gratis ne puteti contacta apeland telefonul redactiei. va salut si va doresc un weekend plin de lene :P

Cercei roz si scoici sidefate

PRIETEN, prietena – se spune (adica este un cliseu in toata regula) ca prietenii sunt cei pe care ii alegi asa cum faci atunci cand intrii intr-un magazin plin de bijuterii colorate si stralucitoare. Te gandesti cu cei le-ai putea asorta, ce culori se poarta sau cat de bine iti scot in evidenta ochii si umblii asa cu vanzatoarea dupa tine care te intreaba din cinci in cinci minute daca ai gasit ceva care iti place. Realitatea insa incepe dupa ce ai pasit pragul magazinului. Atunci cand ai parasit camera cu aer conditionat si ai dat de caldura, de acolo incepe totul. Fie ca ii alegi sau nu, prietenii sunt cei cu care poti sta ore intregi de vorba pe o banca intr-un parc, sunt cei care spun “da” la mai toate nebuniile care iti trec prin minte, sunt cerceii colorati care iti definesc personalitatea.

Ii porti cu tine peste tot, intr-o cutie rosie de catifea si ii privesti in fiecare seara, incercand in zadar sa te hotarasti care iti place mai mult. Ii cumperi cand esti trist pentru ca in cei 20 % reducere intra si un zambet sau ii cauti pe cei mai stralucitori pentru o seara in club. Niciodata nu se demodeaza si niciodata nu poti spune ca sunt prea multi. Prietenii mei incap intr-o cutie rosie de catifea iar azi e randul tau sa simti raze de soare si sa gusti din marea poate prea sarata.
Pentru toate ridurile si durerile de stomac aparute dupa o ora de ras, pentru ca imi citesti mailurile kilometrice, pentru intalnirea aia esuata de la Flacara cand am avut prea multe emotii pentru a spune “buna ziua” si pentru poza in care zambim tinand in maini un premiu. Pentru toate astea te-as pupa pe amandoi obrajii si ti-as striga tare pe holurile de la FEAA: LA MULTI ANI DANA PR!

Muncile lui Hercule - varianta cipriota

GREU – sau nu, hai sa fim proactivi si sa ii spunem provocare si, daca tot am planificat si implementat o luna intreaga, hai sa facem o lista:

1. prima provocare a fost caldura. Sunt cateva cifre importante pentru acesta incercare pe care natura o pune la dispozitia cipriotilor. 13 este ora magica la care incepe programul meu de vice presedinte temporar. 20 sunt minutele de care am nevoie pentru a parcurge drumul initiatic casa-birou iar 45 sunt gradele cu care ma intalnesc in fiecare zi. Combinate, ele devin o lupta continua dintre talpa pantofilor si asfaltul care pare a incerca sa te inghita la fiecare pas.
2. apa care te face sa te simti in fiecare zi ca un copil care pe 24 decembrie va afla daca a primit sau nu trotineta la care visa inca din iunie. Adevarata fata Morgana, apa dispare atunci cand te astepti cel mai putin. Inca de la 6 dimineata te cocoti pe balustrada balconului si astepti “masina cu apa”. O auzi inca dinainte sa apara pe strada ingusta. Huruitul asurzitor rasuna in cartier iar scartaitul rotilor trezeste cainii care, ca pentru jogging de dimineata incep sa large in urma masinariei ruginite. In 10 minute apar primele picaturi de apa atat de calda, incat robinetul nici nu are varianta “hot”.
3. minunata limba engleza pe care doar 10% dintre ciprioti o cunosc. Fiecare are propriul dictionar in miniatura, atat cat sa incapa in buzunar, pe care il rasfoiesc la fiecare conversatie. In rest totul e in turca. Am pierdut lupta inca din prima saptamana. Ei nu vor reusi prea curand sa vorbeasca cursiv engleza, asa ca, dupa cum mi-au sugerat, ar fi bine sa ma apuc de invatat turca si m-am apucat. Merhaba.
4. tantarii. O intreaga colonie care insista sa ne acompanieze la cina in fiecare seara. Din nefericire noi suntem meniul principal.
5. mancarea picanta, atat de picanta incat iti dau lacrimile si hotarasti sa mananci doar orez, cartofi prajiti si multa apa.
6. and last but not least ar fi faptul ca organizatia nu are cultura TM-ului (resurse umane pentru cei neinitiati). Munca e de doua ori mai grea cand membri nu inteleg de ce este necesar un department de resurse umane, de ce ar trebui sa vina la trainingurile pline ochi de engleza sau sa alerge ca nebunii pe plaja la un teambuilding. La prima sedinta se gandeau inca daca au nevoie de acest departament sau nu si cum ar arata organizatia fara el. Asta pana la primul learning circle cand au inteles ca nu parasesc insula pana ce nu ajung toti sa simta ca “TM looves u”.

Telefonul nu mai suna

ACASA - locul unde ar fi trebuit sa fiu azi. As fi deschis usa, as fi intrat in camera, m-as fi asezat pe pat si as fi ramas asa cateva minute, in liniste. Ar fi sunat telefonul si as fi auzit glasul Geaninei care poate mi-ar fi spus vesela ca are credit dar ca in curand va fi iar "in perioada de gratie". Am fi mers pe Copou si am fi stat pe o banca ore in sir, vorbind despre cat de fain a fost la nunta Emmei. Apoi ar fi sunat Dana si mi-ar fi spus cu vocea aproape taiata ca e in drum spre casa si ca ne vedem in statie, in Piata Unirii. Am fi sunat "la Feli" care in premiera ar fi auzit telefonul si am fi mers in Acaju. Dupa un Red's am fi mers in parcul de la CCS, asa cum am facut si inainte sa plec.

Acasa e locul unde nu sunt azi. Maine nu vin "la birou", asa cum se spune aici si mi-am schimbat deja mesajul de la casuta vocala. Acum spune: "The person cannot be reached. She is on the beach, having a sun bath. Try calling tomorrow."

PS: fetele ne vedem pe 26 :*

Azi e marti

OCUPAT, ocupata - alt cuvant pe care l-am scos azi din dictionar pentru simplul fapt ca timpul nu exista. Cipriotii, de exemplu au inteles. Se pare ca s-au descotorosit de mult tare de chestiile alea de ticaie si masoara ele secundele. "Ce conteaza daca e 10 sau 10. 30?" Viata nu se opreste si cu siguranta pentru ei nu se poate termina in cateva minute. Secretul este sa fii relaxat, sa intelegi ca numai o persoana nebuna ar vrea sa aiba 12 ore ocupate pe zi. Asa ca incepem usor.

Luni luam o pauza (scuza oficiala este ca duminica am stat toata ziua la plaja si parca avem asa un sentiment ca exista posibilitatea sa fi prins ceva insolatie). Marti trebuie planificate restul zilelor din saptamana (util de altfel pentru ca duminica sa nu fie prea confuza). Miercuri si joi muncim, da asa pe branci de la 1 la 5 si ne racorim cu o baie in mare pe la 11. Vineri ne dam seama ca am obosit si mergem la un fotbal. Sambata e zi de distractie (nu ca celelalte nu ar fi la fel, da macar asta e oficiala). Se merge peste tot si se danseaza, dupa care se racoreste cu o alta baie in mare. Duminica (chiar daca am planificat luni) lucrurile se termina cu un oftat pe sezlongul de pe malul marii: "iti dai seama ce productivi suntem, in doua zile am facut ce trebuia sa facem in 5. saptamana viitoare muncim numa miercuri."

Un’ te-ai dus tu Jane?

MELODIE, melodii – singura melodie cu versurile in engleza pe care o auzi aici este una dintre creatiile semnate Britney Spears, in rest numai ritmuri arabesti acompaniate cu voci calde care plang a despartire. Toate cantecele par “de jale si de dor”. Le lipseste buciumul romanesc si cate o foaie verde pe alocuri. Tristetea din melodiile astea este peste tot. Din masini sau izbucnind la cea mai mica deschidere a usii unei camere, se aud turci ce fredoneaza refrenuri care vorbesc de oameni uitati acum multa vreme. Raman cu privirea pierduta in zare iar la sfarsitul melodiei recunosc ca se viseaza pe strazile aglomerate ale Istanbulului. 

Am gasit in schimb o melodie care sincer e altfel. Desigur tot de despartire, tot despre un baiat care isi implora iubita sa ramana langa el. Turcii spun ca e cel mai cunoscut cantec aici dar nimeni (si vorbesc serios, absolut nimeni) nu a stiut sa imi spuna numele cantecului sau al turcului bronzat de interpreteaza minunata melodie. In schimb toti au auzit de Inna Hot.

Pas ou pas cap?

MUNCA, munci – nu, nu vorbesc de cele ale lui Hercule, ci mai degraba de cele ale romanului. A ajuns vestea si peste hotare ca, pe langa faptul ca suntem strangatori (adica adunam cu stoicism toate bunurile straine pe care le dobandim intamplator sau nu), ne place foarte mult sa lenevim sau mai “politically correct” spus, obisnuim sa fim atat de organizati incat terminam treaba pe care un om normal o face in 8 ore, in jumatate din timp. Cam asta era parerea cipriotilor care mi-au propus un program lejer de la 1 la 5 intr-un birou cu vedere spre mare. Spuneau ca popoarele noatre se asemana mult si ca ma voi acomoda repede. Dar cum sa fie asa cand intalnirea de la 4 incepe cu o cafea pe la 5 si se termina cu mult dupa 8?

In prima zi de lucru am revizuit planificarea. In capul listei este scoaterea definitive a celei mai des intalnire propozitii aici. De ieri seara “u shouldn’t do that” nu mai exista. Imediat au inceput si pariurile iar in fiecare zi rezolvam sectiunea “Livia nu ar avea curaj sa”. Aseara, o baie in mare la 11 noaptea m-a facut castigatoare. Azi trebuie sa mananc cu ei la cantina. Ati zice ca e usor dar nu cand vezi in fata ta un fel de mancare de cartofi cu pui si chilli amestecat cu orez, paste si cartofi prajiti, toate pe aceeasi farfurie.

Imi place de Mickey Mouse

AMERICAN, americana – Pentru noi America este taramul tuturor posibilitatilor. Locul care ne asteapta sa muncim, sa invatam, sa ne distram, sau pe scurt, singurul loc care ne invita sa traim fiecare clipa. Oriana este un copil de 21 de ani (stiu ca e ciudat venind de la mine acesta afirmatie despre altcineva dar faceti abstractie). In camera si-a agatat de pereti cateva chinezoaice (pentru a-I aduce aminte de locul de unde provine familia ei) iar la marginea patului sta Winnie de Poh, zambind tampit dintr-un covoras galben. Este atat de plina de viata incat ar fi in stare sa faca orice. Este omul pe care nu l-am auzit niciodata refuzand.

Dar am pornit de la ce inseamna a fi American. Nu am inteles asta nici dupa ce am citit cartea lui Mandruta, si nici dupa ce am vazut 20 de filme despre asta. Vazut prin ochii Orianei, a fi American inseamna a fi sigur pe tine in orice situatie. Atat de sigur incat sa nu iti fie frica de nimic. Si ce daca nu te poti acomoda cu clima de aici, nu stii sa innoti, nu suporti mancarea lor picanta sau nu iti place galbenusul de la ou? Americanul are scuze pentru toate. Zambind, te saluta politicos in limba ta si iti arata ca orice situatie din lumea asta are o rezolvare, simpla si la indemana de altfel. La orice gluma deplasata, Oriana spune doar “e ciudat baiatul asta” si atat. Nu ii raspunde sec cu o ironie care il face sa se uite in jos si nici nu ii evita prezenta. Din contra, il cheama inca o data la o “ombleta Americana” pentru a-I demonstra cine face legea. Imi pare rau ca nu intelegi ce scriu aici dar, Oriana trebuie sa recunosc ca imi plac americanii cu tot cu parfumurile lor Victoria Secret cu tot.

PS: In LC AIESEC Famagusta sunt aproape 40 de membri care raman pe vara aici, dintre care numai 3 fete. Go figure!

In aburi de cofeina

CALDURA, calduri – este atunci cand simti ca ai devenit o pietricica care se adanceste cu fiecare secunda mai mult in asfalt, atunci cand esti convins ca nu ai ce respira desi incerci cu rasuflarea taiata sa tragic aer in piept. Caldura este atunci cand oamenii incep sa semene intre ei atat de tare incat te trezesti in mijlocul trotuarului strigand dupa Onur care se dovedeste a fi Ardan odata intors cu fata spre tine. De la atata caldura (sau nu, inca mai trebuie sa fac cercetari) cipriotii nu au caini. Este o liniste suparatoare care te face sa te simti protagonist in Criminal Minds (desigur victima, nu ala destept de citeste o carte pe minut). Noaptea nici urma de lumina. Cate un bec lumineaza in departare, parca ametit si el de caldura. Pisicile nu pot merge agale pe gard ci cad sagetate de soarele care a bronzat toti studentii din campus. Caldura este peste tot iar impotriva ei aparatul de aer conditionat din camera a capitulat, vrea vacanta si el. Impotriva gradelor mai ridicare decat cele de palinca nu este indicat decat un singur remediu: o baie in mare. Veti spune ca stiati, ca “nu e relevant” dar Mediterana are ceva ce Marea Neagra nu va putea avea niciodata: claritate. Atat de limpede si calma este apa asta incat nu vrei sa mai iesi niciodata.

De cand sunt aici am invatat ce inseamna cu adevarat sa fie cald. Mi-au trebuit doua zile sa inteleg si de ce este asa. Apa aia cristalina la numai 10 minute departare de camera ta nu te putea face dependent decat daca afara erau 39 de grade.

PS: pentru toti iubitorii de narghilea, ieri am descoperit cea mai faina aroma posibila. O combinatie de cappucino si cafea turceasca. Yum.

Vrum vrum la granita

TAXI, taxiuri – Ajungi in aeroport, saluti pentru ultima oara “prietenii” de zbor carora le-ai sustinut moralul in timpul decolarii si la fiecare miscare de aripa a avionului, iti astepti bagajul cam cum isi asteapta mama copilul dupa prima zi de scoala si iesi. Nici urma de taxi. Pe o placuta scrie cu litere ingrosate LIVIA iar Turhan ma conduce catre o masina scoasa parca din filmele mafiote. Neagra, cu un portbagaj imens si mult loc pentru pasagerii din spate. Nimic special pana aici. Nimic diferit pana in momentul in care taximetristul incepe sa vorbeasca. Venit din Bulgaria acum 20 de ani, de unde a fugit satul de regimul comunist, Serghei asa cum I se spune aici imi povesteste despre Hagi, asa cum nu am auzit niciodata. Fiecare gol si fiecare meci castigat pare viu in mintea bulgarului, de parca ar fi jucat atunci in strada intreaga nationala a Romaniei. I-au placut mereu Daciile iar anul asta a incercat sa isi cumpere un Trabant. A gasit unul cu 200$ si I s-a parut prea mult. Rade cand imi spune ca turcii au carti intregi despre Imperiul Otoman, despre bataliile victorioase sau nu pe care le-au purtat dar ca Romania sau Bulgaria nu apar nicaieri. Suntem trecuti rusinos si simplu la capitolul “Tari balcanice”, si atat.

Nu a auzit nimeni aici de Vlad Tepes dar nici de Basescu. Ceusescu este inca pe buzelele tuturor celor care ma intreaba senin daca nu stiu rusa si daca nu vreau niste votca, cand afara desi e 11 noaptea este trecut de 30 de grade. Bulgarul mi-a facut cea mai calduroasa primire de care as fi putut vreodata avea parte in Turcia. “Vezi acum cand te intinzi in pat ai sa auzi inainte de a adormi iar: Doamnelor si domnilor urmeaza o zona de turbulente. Va rugam reveniti la locurile dumneavoastra si fixati centurile de siguranta.” A avut dreptate Serghei. Nu am putut adormi.

atuncı cand je t'aıme nu inseamna i love you

RUGACIUNE, rugaciuni - Aminata se aseaza la marginea patului mic din camera de camin. Zambeste si lasa capul in jos. Parul impletit si vopsit intr-o culoare aramie cade in fata iar rochia ei galbena pare imposibil de privit cu ochiul liber in contrast cu pielea ei inchisa. Aminata stie ce inseamna rugaciunea. In fiecare seara din bucatarie se aude doar fosnetul mainilor care ating usor hainele. Soaptele ei se pierd pana sa ajunga la usa camerei. Numai respiratia adanca te anunta ca inca mai e acolo facand sute de plecaciuni pe un covoras colorat. Aminata se roaga pentru a lua examenul IELTS. Spune serios si oftand "Est l'exam de ma vie. La plus importante chose. I will pass it." Din cartea din care invata nu se mai cunoaste nici titlul. Inscripitia "Cambridge" din colt este demult stearsa si te uimeste multitudinea de litere care apar scrise cu creionul peste tot. De la cotor, pana la marginea alba dintre poze.

Aminata invata in fiecare dimineata de cum apare caldura, de la cinci adica si pana la sapte cand se duce la scoala. Iar cand vine incepe iar. Aminata se roaga asa cum noi nu am invatat niciodata. Nu spune niciodata "sper sa am noroc" ci "am sa reusesc". Nu se gandeste de unde se va putea inspira la examen, ci spera sa fie cat mai sigura pe ea sa poata scrie si spune de cat a invatat. Lumea din Noua Guinee ar "trebui sa fie mandra", cum spune ea, pentru ca a invatat singura limba asta grea cu o groaza de cuvinte necunoscute. Daca vreti sa stiti ce inseamna ruga sunati aici in Cipru unde Aminata invata engleza in turca. Ea nu stie decat franceza.

Suprinde-ma!

PLICTISEALA, plictiseli - E starea de lehamite profunda care te cuprinde exact in momentul in care deschizi televizorul sau rasfoiesti un ziar. Desi poate fi considerata de catre unii specialisti in statul pe canapea sora geamana a ignorantei, spun sincer ca plictiseala poate fi depistata din timp si ucisa atunci cand inca este in stare incipienta. 

Mai exact, daca in ultimul timp ati ascultat de cel mult doua ori minunatul discurs al Elenei Basescu care se lauda de pe barcuta ca va salva Dunarea si ati numarat impreuna cu presa cat la suta exact (fara nici o marja de eroare) a adunat fiecare candidat, atunci sunteti infectati. Pe lista pe care sunt trecute cauzele bolii bifati si interesul pentru ce victime a mai facut criza financiara sau supararea ca la Loto a castigat tot un ministru. S-ar putea sa fi imprumutat cativa microbi si de pe primele pagini ale ziarelor de scandal sau cand ati dat mana cu Becali care marturisea ca intr-o luna va reusi sa invete atata engleza incat sa traduca si imnul Romaniei. 

Plictiseala este inevitabila si incurabila pentru ca de ea nu te poate salva un antinevralgic sau o masca pe care sa o porti in autobuz. Boala te loveste crunt in moalele capului cand deschizi ziarul si pana sa ajungi la ultima pagina, devine cronica. De aici si concluzia "specialistilor" ca publicul are memorie scurta. De fapt, e doar plictisit. 

Later edit: Iote ce zicea mai ieri domnul Basescu: "Acu’, şi eu am greşit! Eu am vrut să spun: şcoala scoate tâmpiţi". Noroc ca fica-sa a studiat in strainatate.

Ton de om ocupat

TELEFON, telefoane - aparat care transforma oamenii in emitatori si receptori care au invatat sa spuna totul intr-un minut sau uneori sa nu spuna nimic, cam tot in acelasi interval de timp. Nu imi pare nimic mai sinistru decat sunetul gol al telefonului la care nu raspunde nimeni, un sunet surd care te face sa tresari cand auzi intr-un final "ati apelat casuta vocala a abonatului". Din parcuri, terase, cluburi, clase, spitale, masini, de peste tot oamenii se suna parca pentru a se anunta ca exista. 

Lasand la o parte receptorii care refuza sa isi indeplineasca scopul, telefonul este uneori un adevarat Captain Planet care te salveaza atunci cand iti pierzi orice speranta. 

"Salut. Sun la gara si nu am nici un ban. Vreau sa vin la tine. (pauza in care Amalia isi duce mana la tampla si ramane nemiscata in asteptarea raspunsului decisiv). Bun, acum cred ca e momentul potrivit sa iti spun ca sunt cu vecina de la unu da' e o schija, cred ca incapem in pat. Daca nu, o lasam sa doarma in camera aia, ca tot nu e nimic acolo."

Tratament impotriva plictiselii

REFLEXOTERAPIE, reflexoterapii - o metoda terapeutica care se hraneste cu reflexele voastre. Dar cum voi sunteti oameni crescuti in secolul vitezei si nu aveti timp de cabinete aglomerate, de o ora de stat degeaba, de cateva fraze de conversatie politicoasa sau de o dupa-amiaza fara masina si fara injuraturile pe care vi le amintiti de cum ati iesit din scara blocului, am inventat si incercat o noua metoda de reflexoterapie cu rezultate 100% garantate.

Pentru tinerele si cochetele fete carora le place sa fie mereu cu 10 centimetri deasupra tuturor se recomanda aruncarea mijloacelor de tortura. Ma refer in special la cele cu tocuri ce fac gauri in asfalt si cureluse care lasa urme adanci pe unde au trecut. Dupa ce descotorosirea a fost dusa la bun sfarsit, se va merge agale pe trotuarul pietruit pana acasa, ca intr-un remake "Ciuleandra" anul 2009 cu muzica adecvata pe fundal.

Nu uitati sa evitati ramasitele berilor baute de baietii de la bloc sau farfuriile aruncate in urma scandalului cu vecina de la etajul doi. Trei sedinte pe saptamana, timp de o luna ar trebui sa va revigoreze total. Daca apar manifestari neplacute, adresati-va medicului, farmacistului sau primului politist pe care il intalniti. 

Problema cu grad mare de dificultate

GAURA, gauri - in principiu, DEX-ul zice ca este o scobitura dar nu prea suna frumos termenul. Dupa cum zice Carla dupa un REDD's, gaura feminitatii este leaganul vietii. Pentru a fi mai explicita, astazi numaram cu Irina gaurile "de baza" ale unei fete care sunt 9 dupa prima numaratoare la care se mai adauga inca doua. Carla are una in plus.

Asa ca facem un exercitiu de imaginatie. Sunteti in clasa a II-a, la ora de matematica iar problema suna in felul urmator. Avem intr-o camera cu patru colturi (care de obicei nu conteaza in datele problemei) si patru fete. Este de retinut ca fiecare are "de la natura" cate 11 gauri. Carla insa are una in plus. Unde o fi oare?

PS: Cel care ghiceste primeste numarul de telefon al Carlei pentru a stabili o intalnire in care domnisoara isi va arata gaura (ma scuzati de expresie. Nu va ganditi la prostii).

Objects in the mirror are closer than they appear

ORIZONT, orizonturi - o linie care nu exita. Nimic nu desparte pamantul de cer asa cum nimic nu va opreste pe voi ce spuneti ca "de maine ma las de fumat" sa va cumparati o ciocolata in loc de un pachet de tigari. Lasati orizontul astronautilor, singurii pentru care chiar conteaza de unde incepe si unde se termina pamantul. Fiti mai procupati de prezent decat de viitor. Luati exemplul de la Scarlet, mereu "Pe aripile vantului" si spuneti veseli la sfarsitul zilei: "I'll think about it tomorrow". Si asta pentru ca definitia orizontului este de fapt scrisa pe fiecare oglinda retrovizoare (si da, o puteti vedea si la Dacii).

Parazitii din 41

DILEMA, dileme - am invatat de curand la unul din cele zece cursuri la care am fost anul acesta ca dilemele astea nu vin asa, de fiecare data cand nu stii ce sa faci. Altfel sta treaba. Spre exemplu sa luam drumul din CUG pana pe creasta Copoului (durata - cam cat un scurt metraj putin mai lung). Tu stai pe scaun cu castile in urechi si te prefaci ca te uiti pe geam in timp ce asculti atent conversatia fetei de langa care se cearta cu prietenul la telefon. Ea urca incet si incearca sa iti atraga atentia. Se foieste, iti smulge cateva fire de par cand prinde scaunul la o frana brusca, tuseste, intra in vorba cu baiatul de clasa a III-a de langa ea, doar doar te vei intoarce. Cand nu merge nici una dintre tacticile mai sus mentionate incepe scandalul. De la "Tinerii din ziua de astazi, niste nesimtiti conectati la firele telefonului" si pana la "Auzi, tu chiar nu intelegi ca vrei sa te ridici ca sa stau eu?" este doar un pas. Unul de gandac mai exact. Si aici apare dilema.

Varianta unu: te ridici si pierzi conversatia vecinei care tocmai era la "asta e ultimul nostru relefon. Vreau sa ma stergi din lista si din inima ta. Ai inteles?" sau varianta doi: ramai pe scaun conectat la "Tradati in dragoste" varianta live dar suporti niste versuri de la Parazitii, varianta necenzurata, mai exact numai injuraturile. Cam asta ar fi o dilema. Orice ai alege, nu esti niciodata multumit de rezultat.

Free Counter

Sa invatam sa uitam cuvinte

Hai sa iti spun un secret: cuvantul "penibil" nu exista sau cel putin nu mai exista de astazi. L-am scos din vocabular si promit sa nu il mai caut niciodata pe DEX online. Pentru cei curiosi aflati ca "a fi penibil" este sinonim cu "nu-mi pasa" si frate apropiat cu "nu regret nimic". Asa ca, daca ai ceva de scris pune cuvintele alea in ordine, daca simti ca a ramas ceva nespus, trage omul de maneca si sopteste-i la ureche iar daca esti indeajuns de norocos incat sa trebuiasca sa faci cateva mii de kilometri doar pentru a bate la o usa care stii ca s-ar putea sa nu se deschida, du-te. Sunt lucruri pe care stiu ca nu ai curajul sa le faci decat acum, cand citesti aceste randuri. Asa ca, te sfatuiesc sincer sa apesi butonul din dreapta sus, ala mic cu un X rosu si sa dai un telefon, sa scrii un mail, sa majgalesti o foaie de hartie sau sa iti iei un bilet de tren. 

Incepand de azi, "a fi penibil" nu mai exista. 

Cu Boeing-ul spre Famagusta

De cateva zile imi revine in minte o povestioara. Sa zicem ca esti in avion spre destinatia visurilor tale sau, mai realist, te indrepti catre un oras dintr-un colt de lume. Avionul decoleaza iar pilotul iti ureaza calm "calatorie placuta". Stewardesa iti zambeste si iti aduce o cafea iar tu ramai visator urmarind pe geam norisoii pufosi. Dupa jumatate de ora se aude din nou vocea pilotului: "Din cauza unor defectiuni tehnice avionul se va prabusi in cateva minute. Am incercat tot ce am putut dar nimic nu se mai poate face. Mai aveti la dispozitie cam un minut in care veti putea da un singur telefon." Si daca ar fi real si ar trebui sa suni o singura persoana tu pe cine ai suna?

Vineri, 12 iunie, intre 19 si 21 s-ar putea sa iti sune telefonul. Asa ca dezactiveaza melodia lui Antonio Banderas pe care nu o auzi niciodata si pune "I believe I can fly".