PRIETEN, prietena – se spune (adica este un cliseu in toata regula) ca prietenii sunt cei pe care ii alegi asa cum faci atunci cand intrii intr-un magazin plin de bijuterii colorate si stralucitoare. Te gandesti cu cei le-ai putea asorta, ce culori se poarta sau cat de bine iti scot in evidenta ochii si umblii asa cu vanzatoarea dupa tine care te intreaba din cinci in cinci minute daca ai gasit ceva care iti place. Realitatea insa incepe dupa ce ai pasit pragul magazinului. Atunci cand ai parasit camera cu aer conditionat si ai dat de caldura, de acolo incepe totul. Fie ca ii alegi sau nu, prietenii sunt cei cu care poti sta ore intregi de vorba pe o banca intr-un parc, sunt cei care spun “da” la mai toate nebuniile care iti trec prin minte, sunt cerceii colorati care iti definesc personalitatea.
Ii porti cu tine peste tot, intr-o cutie rosie de catifea si ii privesti in fiecare seara, incercand in zadar sa te hotarasti care iti place mai mult. Ii cumperi cand esti trist pentru ca in cei 20 % reducere intra si un zambet sau ii cauti pe cei mai stralucitori pentru o seara in club. Niciodata nu se demodeaza si niciodata nu poti spune ca sunt prea multi. Prietenii mei incap intr-o cutie rosie de catifea iar azi e randul tau sa simti raze de soare si sa gusti din marea poate prea sarata.
Pentru toate ridurile si durerile de stomac aparute dupa o ora de ras, pentru ca imi citesti mailurile kilometrice, pentru intalnirea aia esuata de la Flacara cand am avut prea multe emotii pentru a spune “buna ziua” si pentru poza in care zambim tinand in maini un premiu. Pentru toate astea te-as pupa pe amandoi obrajii si ti-as striga tare pe holurile de la FEAA: LA MULTI ANI DANA PR!
vineri, 17 iulie 2009
miercuri, 15 iulie 2009
Muncile lui Hercule - varianta cipriota
GREU – sau nu, hai sa fim proactivi si sa ii spunem provocare si, daca tot am planificat si implementat o luna intreaga, hai sa facem o lista:
1. prima provocare a fost caldura. Sunt cateva cifre importante pentru acesta incercare pe care natura o pune la dispozitia cipriotilor. 13 este ora magica la care incepe programul meu de vice presedinte temporar. 20 sunt minutele de care am nevoie pentru a parcurge drumul initiatic casa-birou iar 45 sunt gradele cu care ma intalnesc in fiecare zi. Combinate, ele devin o lupta continua dintre talpa pantofilor si asfaltul care pare a incerca sa te inghita la fiecare pas.
2. apa care te face sa te simti in fiecare zi ca un copil care pe 24 decembrie va afla daca a primit sau nu trotineta la care visa inca din iunie. Adevarata fata Morgana, apa dispare atunci cand te astepti cel mai putin. Inca de la 6 dimineata te cocoti pe balustrada balconului si astepti “masina cu apa”. O auzi inca dinainte sa apara pe strada ingusta. Huruitul asurzitor rasuna in cartier iar scartaitul rotilor trezeste cainii care, ca pentru jogging de dimineata incep sa large in urma masinariei ruginite. In 10 minute apar primele picaturi de apa atat de calda, incat robinetul nici nu are varianta “hot”.
3. minunata limba engleza pe care doar 10% dintre ciprioti o cunosc. Fiecare are propriul dictionar in miniatura, atat cat sa incapa in buzunar, pe care il rasfoiesc la fiecare conversatie. In rest totul e in turca. Am pierdut lupta inca din prima saptamana. Ei nu vor reusi prea curand sa vorbeasca cursiv engleza, asa ca, dupa cum mi-au sugerat, ar fi bine sa ma apuc de invatat turca si m-am apucat. Merhaba.
4. tantarii. O intreaga colonie care insista sa ne acompanieze la cina in fiecare seara. Din nefericire noi suntem meniul principal.
5. mancarea picanta, atat de picanta incat iti dau lacrimile si hotarasti sa mananci doar orez, cartofi prajiti si multa apa.
6. and last but not least ar fi faptul ca organizatia nu are cultura TM-ului (resurse umane pentru cei neinitiati). Munca e de doua ori mai grea cand membri nu inteleg de ce este necesar un department de resurse umane, de ce ar trebui sa vina la trainingurile pline ochi de engleza sau sa alerge ca nebunii pe plaja la un teambuilding. La prima sedinta se gandeau inca daca au nevoie de acest departament sau nu si cum ar arata organizatia fara el. Asta pana la primul learning circle cand au inteles ca nu parasesc insula pana ce nu ajung toti sa simta ca “TM looves u”.
1. prima provocare a fost caldura. Sunt cateva cifre importante pentru acesta incercare pe care natura o pune la dispozitia cipriotilor. 13 este ora magica la care incepe programul meu de vice presedinte temporar. 20 sunt minutele de care am nevoie pentru a parcurge drumul initiatic casa-birou iar 45 sunt gradele cu care ma intalnesc in fiecare zi. Combinate, ele devin o lupta continua dintre talpa pantofilor si asfaltul care pare a incerca sa te inghita la fiecare pas.
2. apa care te face sa te simti in fiecare zi ca un copil care pe 24 decembrie va afla daca a primit sau nu trotineta la care visa inca din iunie. Adevarata fata Morgana, apa dispare atunci cand te astepti cel mai putin. Inca de la 6 dimineata te cocoti pe balustrada balconului si astepti “masina cu apa”. O auzi inca dinainte sa apara pe strada ingusta. Huruitul asurzitor rasuna in cartier iar scartaitul rotilor trezeste cainii care, ca pentru jogging de dimineata incep sa large in urma masinariei ruginite. In 10 minute apar primele picaturi de apa atat de calda, incat robinetul nici nu are varianta “hot”.
3. minunata limba engleza pe care doar 10% dintre ciprioti o cunosc. Fiecare are propriul dictionar in miniatura, atat cat sa incapa in buzunar, pe care il rasfoiesc la fiecare conversatie. In rest totul e in turca. Am pierdut lupta inca din prima saptamana. Ei nu vor reusi prea curand sa vorbeasca cursiv engleza, asa ca, dupa cum mi-au sugerat, ar fi bine sa ma apuc de invatat turca si m-am apucat. Merhaba.
4. tantarii. O intreaga colonie care insista sa ne acompanieze la cina in fiecare seara. Din nefericire noi suntem meniul principal.
5. mancarea picanta, atat de picanta incat iti dau lacrimile si hotarasti sa mananci doar orez, cartofi prajiti si multa apa.
6. and last but not least ar fi faptul ca organizatia nu are cultura TM-ului (resurse umane pentru cei neinitiati). Munca e de doua ori mai grea cand membri nu inteleg de ce este necesar un department de resurse umane, de ce ar trebui sa vina la trainingurile pline ochi de engleza sau sa alerge ca nebunii pe plaja la un teambuilding. La prima sedinta se gandeau inca daca au nevoie de acest departament sau nu si cum ar arata organizatia fara el. Asta pana la primul learning circle cand au inteles ca nu parasesc insula pana ce nu ajung toti sa simta ca “TM looves u”.
joi, 9 iulie 2009
Telefonul nu mai suna
ACASA - locul unde ar fi trebuit sa fiu azi. As fi deschis usa, as fi intrat in camera, m-as fi asezat pe pat si as fi ramas asa cateva minute, in liniste. Ar fi sunat telefonul si as fi auzit glasul Geaninei care poate mi-ar fi spus vesela ca are credit dar ca in curand va fi iar "in perioada de gratie". Am fi mers pe Copou si am fi stat pe o banca ore in sir, vorbind despre cat de fain a fost la nunta Emmei. Apoi ar fi sunat Dana si mi-ar fi spus cu vocea aproape taiata ca e in drum spre casa si ca ne vedem in statie, in Piata Unirii. Am fi sunat "la Feli" care in premiera ar fi auzit telefonul si am fi mers in Acaju. Dupa un Red's am fi mers in parcul de la CCS, asa cum am facut si inainte sa plec.
Acasa e locul unde nu sunt azi. Maine nu vin "la birou", asa cum se spune aici si mi-am schimbat deja mesajul de la casuta vocala. Acum spune: "The person cannot be reached. She is on the beach, having a sun bath. Try calling tomorrow."
PS: fetele ne vedem pe 26 :*
Acasa e locul unde nu sunt azi. Maine nu vin "la birou", asa cum se spune aici si mi-am schimbat deja mesajul de la casuta vocala. Acum spune: "The person cannot be reached. She is on the beach, having a sun bath. Try calling tomorrow."
PS: fetele ne vedem pe 26 :*
Abonați-vă la:
Postări (Atom)